Am îmbuteliat-o acum o lună și fac tot posibilul să nu mă ating de ea. Încă. Rețeta pe care am ales-o este una foarte simplă:
7Kg Pilsner
0,5Kg CaraPils
@90min - 35g Northern Brewer (26,6 IBU)
@15min - 30g Saaz (5 IBU)
@5min - 20g Saaz (1,3 IBU)
Total: 32,9IBU.
Am făcut mashingul BIAB la 66,5°C timp de 90 de minute. Mashout la 75°C și am fiert timp de o oră și jumătate. Mi-au rezultat 27L de must la 1.060.
Am folosit Wyeast 3463 forbidden fruit dintr-un starter de 1,6L pregătit cu 4 zile înainte. Am folosit agitator magnetic.
Am aerat mustul înainte de a adăuga drojdia și din nou dupa ~18 de ore.
După 5 zile am adăugat 1Kg zahăr alb și 400g de zahăr brun — n-am mai avut alb. Zahărul a fost dizolvat în apă, fiert timp de 15 min iar apoi răcit.
A fermentat timp de 3 săptămâni la ~20°C. În ultimele 5 zile am ridicat temperatura la ~23°C. Am obținut în final 29L de bere la 1.006. Conform calculelor beersmith asta s-ar traduce în 10,4% ABV.
Pentru priming am folosit 10g de zahăr la litru. Am gustat una din sticle și are potențial. Încă e tulbure și nu are cine știe ce spumă dar am încredere că o să se rezolve în timp.